Cum trebuie să privim aceste alegeri? De ce sunt importante și cum ne pot afecta viața după data de 06.12.2020?
Așadar, până la urmă mai votăm? O analiză succintă ne spune că votul este un drept căpătat de oameni în timp. Mai toate popoarele și-au dorit să poată vota pentru a-și alege conducătorii. Cum au fost aceștia după câștigarea alegerilor, e o altă discuție. Vreau doar să ma axez pe ideea de “a vota”. Dacă nu mergeți la vot, atunci o mică mică mică parte a populației va decide pentru toată țara. O minoritate pe care nimeni dintre ceilalți votanți nu o poate “controla”. Se spune însă că pe fundalul unei prezențe minimale la vot, rezultatele pot fi ușor manipulabile…
Ce ar însemna o prezență masivă la urne? Cel mai important aspect este că s-ar vedea foarte clar care sunt opțiunile electorale ale cetățenilor și prin urmare, pentru politicieni ar fi clar ce au de făcut (evident că trebuie să și dorească să și respecte decizia votanților). Ulterior programul de guvernare trebuie să respecte rezultatul exprimat prin actul electoral.
Unde s-a pierdut încrederea în sistemul politic? Sigur s-a pierdut atunci când în urma alegerilor, către popor, prin legile date și prin scăderea nivelul de trai, practic nu s-a întors niciun beneficiu ori mult prea puțin. Oamenii s-au simțit trădați de cei pe care i-au ales căutându-și fiecare “drumul în viață”….exil, migrație, “descurcare pe cont propriu”…etc. Prin urmare, cel mai important barometru, cel mai evident motiv, este rezultatul politic reflectat în “socialul – nivel de trai” al ultimilor 5-10-15-30 de ani, cu anumite suișuri și coborâșuri, reveniri spre bine care astăzi tot nu sunt vizibile din păcate. Apoi, oamenilor, în loc să le crească respectul reciproc, astăzi sunt extrem de agresivi și “acizi” unii cu alții, nu mai au nicio grijă pentru “cel de lângă noi”, optăm pentru “să îmi fie mie bine” și de restul nu îmi pasă, scindarea socială fiind întreținută de o ură greu de înțeles. Astăzi aceste aspecte nu mai pot fi tolerate. Trebuie să îi salvăm pe cât mai mulți, să nu uităm pe nimeni în urmă: profesori, medici, antreprenori, lucrătorii din construcții, oamenii de la sate! Toți sunt la fel de importanți pentru noi pentru țară!
Alegerile sunt un eveniment important pentru un popor. Prezența la urne este dovada unei maturități civice și sociale, o dovadă a implicării fiecăruia în viața noastra de zi cu zi. Prezența așadar, oferă un răspuns pentru care cei care mai caută sau speră într-o normalitate socială. Citiți programele politice, citiți promisiunile electorale și alegeți. Perioada următoare este critică, 2021 a fost un an de răscruce pentru omenire, și nu sunt cuvinte mari, dar vă transmit aceste rânduri pentru că trebuie să conștientizați situația în care ne aflăm și mai ales, ce veți alege în continuare!